Ambasada României în Norvegia / Romanias ambassade i Norge : Vizita ambasadorului României în Norvegia în orașul Stavanger

0
697

Ambasadorul României în Norvegia, Cristian Bădescu, a efectuat, în perioada 1 – 2 noiembrie 2021, o vizită de lucru în orașul Stavanger. Cu această ocazie, a avut o întâlnire cu Kari Nessa Nordtun, primarul orașului Stavanger, prilej pentru a exprima aprecierea pentru sprijinul acordat de autoritățile locale comunității românești.

Ambasadorul României a subliniat importanța rolului pe care dialogul la nivelul autorităților locale îl are în consolidarea relației bilaterale dintre Norvegia și România și a exprimat interesul ca proiectele de cooperare economică să fie însoțite de o dinamizare a dialogului politic la nivel local. Vizita a inclus întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri local în cadrul Camerei de Comerț Stavanger și ai Forumului Maritim din această localitate precum și cu rectorul Universității din Stavanger, Klaus Mohn.

Discuțiile purtate în cadrul vizitei au relevat potențialul deosebit pe care Stavanger și regiunea Rogaland le au în dinamizarea și diversificarea cooperării cu parteneri din România, în special în domenii precum cel al industriei energetice, maritime și în domeniul tehnologiei informației.

Ambasada României în Norvegia / Romanias ambassade i Norge 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.