Pașaport diplomatic. Peer Gebauer: Suntem aliniați la ideea de a face Europa mai puțin dependenta

0
521

Uniunea Europeană are nevoie să își regăsească vocea care pare pierdută la nivel internațional. Trebuie să facă față unor crize suprapuse și unitatea este cheie succesului pe termen lung.

Au înțeles în sfârșit cele 27 de state membre cât de important este să lucreze coordonat și să pună interesele comune mai presus decât cele individuale? I-am invitat pe reprezentanții celor mai puternice state din UE, Laurence Auer, ambasadorul Franței și Peer Gebauer, ambasadorul Germaniei, să lămurim aceste chestiuni.

„Paşaport diplomatic” este un program unic pe teme de diplomaţie şi politică externă. În ultimii cinci ani, printre invitaţii acestui program au fost importanţi lideri mondiali, precum Benjamin Netanyahu, Viktor Orban, Mahmoud Abbas, Yanis Varoufakis, Sergei Naryshkin, Jens Stoltenberg, Mohammad Zarif, Giorgi Margvelashvili, NaserJudeh, Iord Alan Watson, ca să menţionăm doar pe câţiva. De asemenea, majoritatea ambasadorilor acreditaţi în România şi Ungaria, precum şi o mare parte a membrilor diferitelor guverne internaţionale au fost prezenţi in programul produs de Cristina Cileacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.