Legătura istorică a CIA cu Bucureștiul și cum au capturat ideologii sovietici România

0
57

Unul dintre fondatorii CIA, Frank Wisner, a învățat o lecție dură de istorie chiar la București, în timpul celul de-Al Doilea Război Mondial. Ofițerul de intelligence a observat cum România era capturată de ideologii sovietici, felie cu felie. De altfel, această metodă folosită de Stalin a primit numele de tehnica salamului. Experiența l-a marcat pe viață pe agentul american, pentru că vedea cum experimentul făcut de ruși la noi în țară se multiplica în jumătate de Europă. O prezență puternică și continuă a americanilor în regiunea influențată de Rusia, aceasta a fost sfatul repetat neobosit de cel care, între timp, participa la formarea celei mai puternice agenții de informații din lume. Discutăm împreună cu generalul David Petraeus, fostul director al CIA, despre lecțiile războaielor, din perspectiva spionilor și cea a militarilor la „Pașaport diplomatic”.

Paşaport diplomatic” este un program unic pe teme de diplomaţie şi politică externă. În ultimii cinci ani, printre invitaţii acestui program au fost importanţi lideri mondiali, precum Benjamin Netanyahu, Viktor Orban, Mahmoud Abbas, Yanis Varoufakis, Sergei Naryshkin, Jens Stoltenberg, Mohammad Zarif, Giorgi Margvelashvili, NaserJudeh, Iord Alan Watson, ca să menţionăm doar pe câţiva. De asemenea, majoritatea ambasadorilor acreditaţi în România şi Ungaria, precum şi o mare parte a membrilor diferitelor guverne internaţionale au fost prezenţi in programul produs de Cristina Cileacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.