Fantastica | „IDEI ÎN AGORA” : INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ – BILANȚ ȘI PERSPECTIVE, Gheorghe Ștefan în dialog cu Sorin Antohi, Marți 12 martie 2024, ora 18.00

0
60

Marți 12 martie 2024, ora 18.00, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151, sector 1, București).

Intrarea este liberă.

Gheorghe Ștefan (n. 1948) este licențiat al Facultății de Electronică și Telecomunicații din cadrul Institutului Politehnic București, secția ingineri-fizicieni (1971).

Începând cu anul 1981 este doctor inginer în electronică, cu o cercetare coordonată de acad. Mihai Drăgănescu, „Circuite LSI pentru procesoare”.

Este cadru didactic al Universității Politehnice din București, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia informației, începând cu anul 1972: asistent (1972-1988), șef de lucrări (1988-1990), conferențiar (1990-1997), profesor (1997-2018).

Din anul 2018 este profesor emerit la aceeași facultate. În perioada 2012-2016 a coordonat activitatea Departamentului de dispozitive, circuite și arhitecturi electronice, Universitatea Politehnică din București.

Între anii 1992-2000 a fost profesor asociat al Universității „Transilvania“ din Brașov.
În 1993, în cadrul programului TEMPUS, a avut un stagiu de cercetare la Institut d’Inginérie et Management de la Grenoble, Franța.

Colaborările cu universități din SUA au debutat în anul 2001, visiting research la Smith College, Northampton, MA, iar între 2001-2003 a fost visiting research and teaching la St. Marry’s College of Maryland University, MD.

Între 2003-2009 a fost chief scientist și fondator al BrightScale în Silicon Valley.
În perioada 1990-1991 a fost ministru al Învățământului și Științei, iar între anii 1993-2001 a coordonat științific activitatea Centrului de cercetare pentru noi arhitecturi electronice al Academiei Române.

În prezent este președinte interimar al Comisiei de știința și tehnologia micro-sistemelor din Academia Română.

 

Fantastica

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.